UE a prelungit perioada în care statele membre pot importa măști de protecție și alte echipamente medicale fără taxe vamale

UE a prelungit perioada în care statele membre pot importa măști de protecție și alte echipamente medicale fără taxe vamale
Sursa foto - ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 24/07/2020, 02:22

Comisia Europeană a extins, până la finalul lunii octombrie, perioada în care statele membre vor putea importa măști de protecție și alte echipamente medicale fără taxe vamale, măsura fiind instituită pentru a evita apariția unor lipsuri ale acestor materiale în timpul pandemiei de COVID-19.

Măsura a fost inițial adoptată în luna aprilie și a fost inițial valabilă până la finalul lunii iunie, iar acum a fost prelungită până pe 31 octombrie, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Decizia va fi pusă în aplicare și de autoritățile din Marea Britanie.

„Decizia de astăzi a fost luată ca urmare a riscurilor mari pentru sănătatea publică reprezentate de numărul în creștere de cazuri de coronavirus în statele membre și de lipsurile încă înregistrate în ceea ce privește materialele sanitare”, arată Comisia Europeană într-un comunicat de presă transmis joi.

Măștile, kiturile de testare și ventilatoarele se numără printre produsele care vor fi scutite de taxele vamale în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și în Marea Britanie.

Echipamentele de acest tip au fost insuficiente la nivelul întregii Uniuni atunci când pandemia a lovit statele membre, în luna martie. Problema este mai puțin gravă acum, în contextul în care cele mai multe state europene au trecut de vârful pandemiei, dar aceste produse ar putea să înceapă din nou să lipsească, în contextul unor noi creșteri și al posibilei apariții a unui al doilea val al pandemiei, așteptat în toamnă.

Liderii europeni au adoptat recent un fond pentru revenirea economiilor UE

Săptămâna aceasta, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord cu privire la un fond destinat revenirii la normal a economiilor europene.

Fondul agreat de liderii europeni ajunge la 750 de miliarde de euro, sumă care va fi distribuită statelor membre atât sub formă de fonduri nerambursabile, cât și sub formă de împrumuturi.

Președintele Klaus Iohannis, prezent la negocierile de la Bruxelles, a anunțat că, în total, pentru România a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×